Prima pagină » Știri externe » Plângere colectivă a unor imigranţi împotriva SUA, în urma unei erori informatice

Plângere colectivă a unor imigranţi împotriva SUA, în urma unei erori informatice

O plângere colectivă a fost depusă împotriva Departamentului de Stat american care, în urma unei erori informatice, a anunţat în mod eronat aproximativ 22.000 de imigranţi că au dreptul de rezidenţă permanentă în Statele Unite, au anunţat avocaţii acestora luni, relatează AFP.
21 iun. 2011, 15:20, Știri externe

Cabinetul de avocatură White and Associates a anunţat, într-un comunicat, că a depus plângere în faţa unui tribunal de la Washington.

În mai, o eroare informatică, la Departamentul de Stat, a obligat Statele Unite să anuleze o tragere la sorţi, efectuată dintre aproape 20 de milioane de candidaţi la imigraţie. Aproximativ 22.000 de persoane au fost informate, în mod eronat, că cererea lor de viză era admisibilă.

Potrivit avocaţilor, Departamentul de Stat a informat „câştigătorii” loteriei că vor fi descalificaţi, din cauza unei „erori informatice minore”. Eroarea a avut drept consecinţă faptul că aceştia nu au fost aleşi în mod aleator, aşa cum cere legea.

Însă, în opinia avocaţilor celor care au depus plângere, procedura a fost aleatoare.

Departamentul de Stat nu a reacţionat imediat după depunerea acestei plângeri.