Prima pagină » Știri externe » Africa de Sud a stabilit cum va proceda, în cazul în care Putin îi va călca pământul

Africa de Sud a stabilit cum va proceda, în cazul în care Putin îi va călca pământul

Ţara africană a promis că îi va acorda imunitate diplomatică lui Vladimir Putin, al cărui nume face obiectul unui mandat internaţional de arestare emis de Curtea Penală Internaţională.
Africa de Sud a stabilit cum va proceda, în cazul în care Putin îi va călca pământul

Africa de Sud îi va acorda lui Vladimir Putin imunitate diplomatică, pentru a-i permite să participe la summitul ţărilor BRICS (Rusia, Brazilia, India, China şi Africa de Sud), adunare programată pentru sfârşitul lunii august în ţara africană, în ciuda mandatului de arestare emis în martie de către CPI împotriva preşedintelui rus.

Ministrul sud-african pentru relaţii internaţionale şi cooperare, Naledi Pandor, a anunţat că va fi acordată imunitate tuturor oficialilor internaţionali implicaţi în evenimente legate de summitul BRICS din Africa de Sud.

Astfel, cât timp se va afla în Africa de Sud, Putin nu riscă să fie pus în aplicare mandat şi să fie arestat, decizie pe care comunitatea occidentală o dezaprobă. Putin nu a anunţat încă dacă va merge la summit.