O lege fundamentală a Uniunii Europene obligă cele mai mari companii digitale din lume să respecte un set de cerinţe privind modul în care ar trebui să se comporte. Normele, cuprinse în Actul legislativ privind pieţele digitale (DMA), li se aplică unori „deţinătorilor de portaluri” online desemnaţi.
Începând din martie, lista firmelor vizate a inclus Alphabet, compania mamă a Google, Amazon, Apple, ByteDance, proprietarul TikTok, Meta şi Microsoft. Agenţia de turism online Booking a fost adăugată pe listă în luna mai.
X a contestat adăugarea pe listă, iar în mai, UE a lansat o anchetă cu privire la contestaţie.
Miercuri, Comisia Europeană „a concluzionat că X nu se califică drept «gatekeeper»”, deoarece ancheta a arătat că „utilizatorii din mediul de afaceri nu consideră că depind de X” pentru a ajunge la consumatori în mediul online.
DMA face parte din arsenalul juridic al UE menit să impună anumite restricţii pentru marile companii tehnologice. Unul dintre obiectivele sale principale este de a oferi autorităţilor de reglementare o putere mai mare de supraveghere, înainte de a fi prea târziu.