- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PLDM, PL, PDM şi AMN vor anunţa rezultatele negocierilor după validarea scrutinului
Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Liberal, Partidul Democrat şi Alianţa Moldova Noastră vor anunţa rezultatele negocierilor pentru formarea unei coaliţii după ce Curtea Constituţională se va pronunţa asupra rezultatelor alegerilor din 29 iulie, transmite Info-Prim Neo în pagina online.
PLDM, PL, PDM şi AMN vor anunţa rezultatele negocierilor după validarea scrutinului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit liderului Alianţei "Moldova Noastră" (AMN), Serafim Urecheanu, cele patru formaţiuni au avut joi întrevederi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, la care au discutat despre viitorul relaţiilor Chişinăului cu BM şi FMI. "Reprezentanţii organizaţiilor internaţionale au spus că vor începe colaborarea cu R. Moldova atunci când se va ajunge la un consens", a precizat el.
"Discutăm acum pe componente, ne lămurim cu Banca Mondială. Numai cu contribuţia ei vom putea asigura bunăstarea populaţiei, scoaterea ţării din această criză profundă cu care R.Moldova nu s-a mai confruntat din anii `90", a mai spus liderul AMN.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
"Nu dorim să repetăm tradiţiile triste ale politicienilor din R.Moldova, care s-au avântat după funcţii. În cazul nostru, nu este vorba despre o coaliţie declarativă, ci una care să fie capabilă să scoată ţara din nămolul, în care, din păcate, suntem până la urechi", a adăugat Urecheanu.
Anterior Vlad Filat, liderul PLDM, afirma că rezultatele negocierilor dintre cele patru partide ar putea fi anunţate luni, 10 august.
"Cred că până luni s-ar putea înţelege între ei, pentru că la negocieri participă doar preşedinţii acestor partide. Dar, din câte văd, au apărut unele animozităţi", a declarat Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PDM. Diacov a mai spus că, potrivit tradiţiei europene, partidul care a acumulat cele mai multe mandate preia responsabilităţile Guvernului. "La noi însă se poartă negocieri aprinse pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului", a subliniat el.
Mihai Ghimpu, liderul PL, declara într-o conferinţă de presă susţinută miercuri că cei patru lideri au negociat viitoarea coaliţie de guvernare în proportie de 99,9 la sută. Cetăţenii vor afla rezultatul înainte de prima şedinţa a Parlamentului, preconizată la sfârsitul lunii august.
La rândul lor, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) vor lua o decizie definitivă dacă vor susţine un candidat al celor patru partide liberale la postul de şef al statului, după ce acestea vor anunţa rezultatele finale ale negocierilor, relatează BASA-press. PCRM ar putea susţine candidatura coaliţiei liberale pentru funcţia de şef al statului, cu condiţia ca persoana desemnată să aibă susţinerea tuturor deputaţilor, relatează Novosti-Moldova, citată de agenţia Omega.
Curtea Constituţională se va pronunţa asupra validării alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie în cel mult zece zile după ce Comisia Electorală Centrală i-a prezentat joi, 6 august, procesul verbal de totalizare a rezultatelor scrutinului. Cele patru formaţiuni democratice au acumulat 53 de mandate, ceea ce le permite să aleagă preşedintele Parlamentului şi prim-ministrul, nu însă şi preşedintele ţării, pentru care este nevoie de 61 de voturi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO