Pledoarie la ONU pentru retragerea frunzei de coca de pe lista substanţelor interzise

Publicat: 10 03. 2009, 19:45
Actualizat: 06 11. 2012, 13:05

"Noi sperăm să contăm pe sprijinul (altor ţări) pentru a retrage frunza de coca de pe lista de produse stupefiante", a declarat Morales, în faţa presei, la La Paz, cu o zi înainte de plecarea sa la Viena, unde are loc, în perioada 11-12 martie, cea de-a 52-a sesiune ministerială a Comisiei pentru Stupefiante.

"Este datoria mea de preşedinte, de conducător al acestui sector (al cultivatorilor de coca, al căror lider sindical rămâne Morales, n.r.) de a-mi asuma această apărare", a declarat şeful statului.

Morales, devenit în 2005 primul preşedinte bolivian de origine indiană, se opune stigmatizării frunzei de coca, din care se produce cocaina, dar care este de asemenea o plantă "sacră" în Bolivia, pentru cultura şi consumul tradiţional sau terapeutic (infuzie, mestecare).

Şeful statului şi-a mai reafirmat opoziţia faţă de eliminarea mestecării frunzelor de coca, solicitată de Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (OICS). "Ei se înşeală. Este imposibil să opreşti folosirea tradiţională a frunzelor de coca", a afirmat el.

Bolivia, cu peste 28.000 de hectare de cultură de coca, este al treilea producător mondial, după Columbia şi Peru.

Ţara are o cultură în expansiune, care a adus Boliviei condamnarea Statelor Unite, a căror agenţie de luptă antidrog DEA a fost expulzată din Bolivia în septembrie, de către Morales.