Hackerii au acţionat în martie şi s-au interesat de dosarele a zeci de mii de persoane care au aplicat în vederea obţinerii unor acreditări în domeniul securităţii, scrie cotidianul, citând oficiali americani sub protecţia anonimatului.
Această dezvăluire apare în cursul vizitei secretarului de Stat american John Kerry în China, unde a catalogat pirateria informatică un „duş rece” pentru economie.
În acest nou caz de piraterie informatică, intruşii au reuşit să acceseze informaţii de pe computerele Office of Personnel Management – Departamentul american care gestionează situaţia funcţionarilor americani. Computerele au fost blocate ulterior.
Ziarul precizează că oficialii nu cunosc amploarea accesării sistemelor. Fişierele conţineau contacte străine, locurile unde au fost angajaţi anterior şi informaţii personale, ca de exemplu cu privire la un eventual consum de droguri, ale solicitanţilor acreditărilor, precizează ziarul.
Potrivit unui oficial american, intruziunea a putut să fie identificată ca având loc din China, dar nu s-a stabilit clar dacă hackerii lucrau pentru Guvernul chinez.
Hackeri încearcă zilnic să pătrundă în computerele administraţiei americane, dar puţini reuşesc să facă acest lucru. Însă acest caz este diferit, deoarece, pentru prima dată, a fost deschisă o breşă, subliniază NYT.