Prima pagină » Știri externe » Parisul recunoaşte că avionul Yemenia care s-a prăbuşit nu fusese interzis oficial în Franţa

Parisul recunoaşte că avionul Yemenia care s-a prăbuşit nu fusese interzis oficial în Franţa

Airbusul A310 al companiei Yemenia, care s-a prăbuşit în largul Insulelor Comore, nu fusese interzis oficial în Franţa, a recunoscut vineri Parisul, revenind asupra informaţiilor oficiale furnizate marţi.
Parisul recunoaşte că avionul Yemenia care s-a prăbuşit nu fusese interzis oficial în Franţa
04 iul. 2009, 14:48, Știri externe

Aparatul a cărui prăbuşire a provocat moartea a 152 de persoane nu a mai revenit în Franţa de la un control care a arătat nereguli în 2007, a explicat o purtătoare de cuvânt a secretariatului de stat pentru Transporturi.

Avionul "A310 nu făcea obiectul unei interdicţii oficiale notificată în sens juridic, ci făcea de facto obiectul unei supravegheri atât de atente, încât de la controlul respectiv, nu a mai fost văzut pe teritoriul francez de controlorii de la DGAC (direcţia generală de aviaţie civilă)", a precizat ea.

Secretarul de stat pentru Transporturi, Dominique Bussereau, afirmase marţi că aparatul a fost "exclus de pe teritoriul naţional deoarece (autorităţile franceze) estimau că prezintă un număr de nereguli la echipamente".

Mai multe anomalii au fost constatate la controlul din iulie 2007, ceea ce a determinat autorităţile franceze să interzică avionului "să mai plece fără a efectueze corecturi ale problemelor celor mai importante", a explicat purtătorul de cuvânt.

În 2008, circa 10.000 de controale SAFA au fost efectuate în Europa, dintre care 25 la sută în Franţa.

Plecaţi de la Paris sau Marsilia la bordul unui Airbus A330 de fabricaţie recentă, pasagerii au schimbat avionul la Sanaa, în Yemen, pentru a se îmbarca într-un Airbus A310, având o vechime de 19 ani, care s-a prăbuşit în largul Insulelor Comore cu 153 de persoane la bord. O singură pasageră, o adolescentă de 12 ani, a supravieţuit.