„Balcanii sunt parte integrantă a Europei din punct de vedere istoric, geografic şi cultural. Suntem hotărâţi să încununăm acest parteneriat fondat pe valori comune printr-o aderare la UE”, declară preşedintele Turciei, Abdullah Gul.
„De acum înainte, trebuie să evităm ca Balcanii să fie considerat un loc al violenţelor, străin şi de neînţeles. Trebuie să demonstrăm că suntem faţa tânără, dinamică şi energică a Europei„, le-a spus liderul turc participanţilor la reuniunea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP).
Zece preşedinţi şi doi premieri, între care şeful Guvernului grec Georgios Papandreou, participă la summitul SEECP, care se va încheia cu „declaraţia de la Istanbul”, subliniind „viitorul comun al apartenenţei Balcanilor la familia europeană”.
Patru ţări membre SEECP (Bulgaria, Grecia, România, Slovenia) deja sunt membre UE, iar negocieri pentru aderare au loc cu Croaţia şi Turcia. Franţa şi Germania se opun aderării Turciei la UE, preferând încheierea unui parteneriat privilegiat cu Ankara.
Ceilalţi membri SEECP sunt Albania, Bosnia, Macedonia, R.Moldova, Muntenegru şi Serbia.