- Home
- Externe
- (13.10.2022, 23:06)
- Alexandru Stan
Podul Crimeii - operaţiune de steag fals şi asasinat la comandă pentru ca Putin să-i facă pe plac lui Kadîrov
Podul Crimeii a fost distrus printr-un sabotaj de tip"steag fals" ca Putin să atace Ucraina cu rachete, dar şi un asasinat ce a vizat un judecător din Moscova care s-a pus rău cu Ramzan Kadirov. Liderul cecen îi ceruse lui Putin să bombardeze nuclear Ucraina după ce ucrainenii şi-au recuperat teritoriile anexate de ruşi.
Urmărește
5588 afișări
Steag fals
Consilierul ministrului ucrainean al apărării, Yuriy Sak, a sugerat luni că atacul de pe podul Kerci a fost un atac de tip "steag fals" pentru a justifica ofensiva împotriva Ucrainei şi să motiveze mai mulţi bărbaţi ruşi să se alăture războiului din Ucraina.
Ultimele date arată că între 300.000 şi 700.000 de bărbaţi au părăsit Rusia de frica mobilizării.
"Nu este sugestia mea; acestea sunt fapte. Tipul care conducea acel camion este un cetăţean rus, camionul este rus, iar camionul a venit din Rusia. Pare foarte suspect că au reuşit să conducă ancheta atât de repede." a spus Sak într-un interviu pentru CNN.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Comentând alte rapoarte care sugerează că Ucraina a condus atacul, Sak a spus că nu „are încredere în aceste constatări”. Mai mult, pentru Kiev, ultimele atentate cu bombă sunt dovada că „Rusia este un stat terorist”, prin urmare ar trebui „desemnată ca stat sponsor al terorismului”.
Asasinat la comandă
Meduza scrie că numărul morţilor în urma exploziei din 8 octombrie de pe Podul Crimeei a crescut la patru persoane, relatează TASS, citând o sursă anonimă din serviciile de urgenţă.
„Conform datelor actuale, numărul victimelor a crescut la patru. Unul dintre ei este Serghei Vladimirovici Maslov, judecător al Curţii de Arbitraj din Moscova.
Pe site-ul instanţei se menţionează că Serghei Maslov a fost numit judecător în mai 2014, prin decretul preşedintelui. A făcut parte dintr-un colegiu judiciar pentru litigii civile şi de altă natură.
Potrivit sursei citate de TASS, toate cele patru persoane ucise în explozie circulau în aceeaşi maşină. Aceeaşi sursă a adăugat că cadavrele rămase sunt încă în curs de identificare.
Anterior, moartea lui Maslov a fost raportată de Moskovsky Komsomolets şi de canalul Telegram VChK-OGPU.
Potrivit rapoartelor lor, Maslov se deplasa de-a lungul podului cu un SUV Cadillac Escalade, împreună cu doi istorici şi ghizi din Sankt Petersburg, Eduard Chuchakin şi soţia sa Zoya Sofronova, precum şi un antrenor de fitness, Gleb Orgetkin, din Yevpatoria.
Maslov era incoruptibil şi independent.
În ultimul său caz era vizată fiica lui Kadîrov în calitatea de inculpat.
Aisat Kadîrova, care are 23 de ani, este designer de modă şi unul dintre cei 14 copii ai lui Ramzan Kadîrov.
Kadîrov l-a presat pe Putin să bombardeze Ucraina cu arme nucleare tactice, ameninţând că-şi va retrage mercenarii ceceni din Ucraina. Putin ar fi refuzat şi a căutat o altă modalitate pentru a-i face pe plac
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat sâmbătă că Moscova ar trebui să ia în considerare utilizarea unei arme nucleare cu randament scăzut în Ucraina după o nouă înfrângere majoră pe câmpul de luptă, informează Reuters.
Putin a refuzat, chiar dacă în discursurile sale publice a ameninţat de multe ori Occidentul cu anihilarea nucleară şi că nu blufează, însă conştientizează că dacă va ataca Ucraina cu arme nucleare, NATO va declanşa o operaţiune de demilitarizare a Rusiei.
Judecătorul rus a prezidat anterior cauzele care au implicat-o pe fiica apropiatului lui Putin, Ramzan Kadyrov, precum şi compania Gazprom.
Masloff le-ar fi spus colegilor săi că pleacă în vacanţă în Crimeea unde deţinea o moşie.
Surse din domeniul justiţiei l-au caracterizat pe judecătorul în vârstă de 42 de ani drept „ neobişnuit de deschis la minte şi incoruptibil ” la „ cazuri sensibile ” şi în ceea ce priveşte litigiile corporative.
Un canal de la Telegram a argumentat, deşi fără dovezi, scenariul că maşina judecătorului rus ar fi fost cea care a transportat explozivii.
Împreună cu judecătorul rus, istoricul Eduard Chuchakin, în vârstă de 53 de ani, şi soţia sa, Zoya Sofronova, în vârstă de 33 de ani, şi gimnasta Gleb Orgetkin, în vârstă de 26 de ani, se aflau în maşină. Toţi şi-au pierdut viaţa, transmite Hellas.
Dictatorul rus ar fi căutat să-i facă pe plac liderului cecen - ar fi plănuit să distrugă Podul Crimeii şi să-l asasineze la comandă pe judecătorul Serghei Maslov ce o judeca pe fiica liderului cecen şi devenise incomod pentru regimul de la Kremlin.
Astfel, distrugerea podului justifica în faţa populaţiei ruse ultimele atacuri cu rachete împotriva ţintelor civile ucrainene prin a învinovăţi forţele militare ucrainene de "terorism", transmite
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe