Poliţia a arestat patru tineri, în ancheta asupra incendiului din nordul Israelului
Patru adolescenţi erau deţinuţi luni de poliţia israeliană, ei fiind suspectaţi că au provocat, prin neglijenţă, incendiul de pădure care a devastat timp de patru zile Parcul Naţional de pe Muntele Carmel, în nordul Israelului, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei.

Poliţia a arestat patru tineri, în ancheta asupra incendiului din nordul Israelului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am procedat la patru arestări: doi tineri din satul druz (arab israelian) Isfiya, care au fost arestaţi sâmbătă, şi alţi doi, care au fost interogaţi duminică şi plasaţi în arest la domiciliu", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld.
Cei doi adolescenţi din satul Isfiya, doi fraţi în vârstă de aproximativ 15 ani, urmează să fie prezentaţi miercuri în faţa justiţiei.
Ei sunt suspectaţi că au lăsat un foc nesupravegheat într-o poiană, după ce au fost la picnic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Luni a plouat în nordul Israelului, după o perioadă foarte secetoasă, în special pe Muntele Carmel, devastat de cel mai important incendiu din istoria ţării, în care au murit 42 de persoane.
Pompierii au continuat, totuşi, să patruleze, pentru a se asigura că nu reizbucneşte incemdiul.
Israelul se confruntă cu cea mai importantă secetă din ultimele decenii. Noiembrie a fost cea mai secetoasă lună din ultima jumătate de secol.
Bilanţul incendiului a crescut luni, cu decesul comandantului poliţiei din Haifa, comisarul Ahouva Tomer, a anunţat postul public de radio.
Comisarul Tomer, în vârstă de 52 de ani, care a suferit arsuri grave joi, la începutul incendiului, a murit la spitalul din Haifa, a adăugat postul de radio.
În incendiu au murit 37 de membri ai administraţiei penitenciare, al căror autobuz a fost cuprins de flăcări, trei ofiţeri de poliţie, un pompier şi un tânăr voluntar, în vârstă de 16 ani.
Potrivit unor oficiali guvernamentali, citaţi de presă, pagubele totale produse de incendiu ar atinge două miliarde de şekeli (400 de milioane de euro).
Această estimare nu cuprinde achiziţionarea prevăzută a mai multor bombardiere cu apă, a căror lipsă a fost puternic resimţită, şi nici crearea unei noi Autorităţi însărcinată cu lupta contra incendiilor.
Într-o primă etapă, Guvernul a deblocat, în regim de urgenţă, peste 30 de milioane de euro pentru a ajuta locuitorii ale căror case au fost distruse.
"Este necesar să accelerăm plata despăgubirilor. Nu vreau nici întârzieri şi nici birocraţie", a declarat premierul Benjamin Netanyahu.
Ministrul Securităţii Publice, Yitzhak Aharonovici, a precizat, într-o intervenţie, în Parlament, că "au fost distruse complet 74 de case, iar alte 173 au fost avariate de incendiu".
Comandantul pompierilor israelieni, Shimon Romah, a anunţat duminică după-amiaza că incendiul a fost controlat, după 76 de ore.
Circa 30 de avioane şi elicoptere, trimise de numeroase ţări, au acţionat duminică pentru a pune capăt ultimelor focare ale incendiului, care a provocat un dezastru ecologic pe o suprafaţă de 5.000 de hectare, în Masivul Carmel arzând complet cinci milioane de arbori.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului