Poliţia acuză doi bărbaţi că l-au ajutat pe presupusul autor al atacurilor de la Copenhaga

Publicat: 16 02. 2015, 12:10
Actualizat: 31 03. 2020, 04:08

Presupusul autor al atacurilor, un danez în vârstă de 22 de ani, a ucis sâmbătă după-amiaza un regizor, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică un tânăr evreu, în cele mai sângeroase atentate teroriste înregistrate în Danemarca în ultimii 20 de ani.

„Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că l-au ajutat prin sfaturi şi fapte pe (presupusul) autor, în legătură cu atacurile armate de la Krudttönden şi Krystalgade”, a anunţat poliţia într-un comunicat, referindu-se la locurile unde au fost comise atacurile.

Prsupusul autor al atacurilor – despre care presa locală afirmă că se numeşte Omar Abdel Hamid El-Hussein – a fost împuşcat mortal de poliţie duminică dimineaţa.

Potrivit presei, tânărul ar fi ieşit din închisoare în urmă cu doar câteva săptămâni, după ce a ispăşit o pedeapsă.

Poliţia nu a confirmat numele.

Primul atac a fost comis sâmbătă după-amiaza la ora locală 16.00 (17.00, ora României), în timpul unei dezbateri, într-o cafenea, despre libertatea de exprimare, la care luau parte, între alţii, ambasadorul francez în Danemarca şi Lars Vilks, un artist suedez controversat care l-a caricaturizat pe profetul Mahomed în ipostază de câine, în 2007, şi care ulterior a fost ameninţat cu moartea.

Un regizor, Finn Nørgaard, în vârstă de 55 de ani, care participa la eveniment, a fost împuşcat mortal de la mică distanţă, după ce a ieşit din incintă, dintr-un motiv necunoscut, în momentul atacului.

Atacatorul a fugit de la faţa locului, iar duminică, la ora locală 1.00 (1.00, ora României) a comis alt atac, la o sinagogă, pe o străduţă din centrul Copenhagăi, unde l-a împuşcat mortal pe Dan Uzan, în vârstă de 37 de ani, un evreu care păzea intrarea în lăcaşul în care se desfăşura o ceremonie bat mitzvah.

Presupusul atacator a fost ucis duminică la prima oră, în urma unui schimb de focuri, pe o stradă liniştită dintr-o zonă muncitorească, în nord-vestul Copenhagăi, la marginea cartierului Nørrebro.

Poliţia a continuat duminică după-amiaza să percheziţioneze apartamente şi a descins într-un Internet-cafe, în cadrul anchetei.

Şeful serviciilor daneze de spionaj Jens Madsen a declarat că bărbatul – care era cunoscut poliţiei din cauza trecutului său violent, unor activităţi în grup infracţional organizat şi deţinerii de arme – ar fi putut încerca să copieze la indigo atacurile sângeroase de la Paris, comise luna trecută, care au început cu masacrarea unor caricaturişti şi altor persoane la sediul săptămânalului de satiră Charlie Hebdo şi s-au terminat după trei zile cu o luare de ostatici sângeroasă într-un magazin alimentar cu specific evreiesc.

„Nu putem să spunem încă nimic concret despre motivaţii, dar analizăm posibilitatea ca el să fi fost inspirat de evenimentele care au avut loc la Paris acum câteva săptămni”, a spus Madsen.

Premierul danez Helle Thorning-Schmidt (centru-stânga) a catalogat atacurile drept „o acţiune teroristă cinică”. „Am gustat gustul rău al fricii şi neputinţei pe care teroarea speră să o creeze”, a declarat ea, adăugând că Danemarca a trăit o zi tristă.

Asociaţia Evreiască Europeană a îndemnat duminică la sporirea securităţii instituţiilor evreişti din întreaga Europă. Rabinul Menachem Margolin, directorul asociaţiei, a apreciat că liderii UE nu au depus suficiente eforturi pentru a combate atacurile şi prejudecăţile antisemite şi a îndemnat la asigurarea „securităţii tuturor instituţiilor evreieşti douzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămână”.