Prima pagină » Știri externe » Poliţia belarusă a împiedicat un miting al opoziţiei într-o piaţă centrală din Minsk

Poliţia belarusă a împiedicat un miting al opoziţiei într-o piaţă centrală din Minsk

Poliţia din Belarus a împiedicat miercuri seara un miting al opoziţiei într-o piaţă centrală din Minsk, pentru care au fost lansate apeluri pe reţelele de socializare, la o zi după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a promis că nu va permite un astfel de eveniment, relatează AFP.
16 iun. 2011, 10:02, Știri externe

Apeluri la mitinguri în tăcere pentru fiecare seară de miercuri au apărut în ultimele săptămâni pe Facebook şi pe echivalentul său rusesc Vkontakte în Belarus.

O mie de persoane au mers miercuri spre piaţa Octombrie, din centrul Minskului.

Dar accesul spre piaţă a fost blocat de unităţi OMON (poliţia antirevoltă), sub pretextul repetiţiilor gimnaştilor pentru defilarea din 3 iulie şi sărbătoarea independenţei Belarusului.

Nici o persoană nu a fost arestată, dar manifestaţia nu s-a putut desfăşura.

Mitinguri erau prevăzute şi în alte oraşe, printre care Brest şi Gomel.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a avertizat marţi că va lupta împotriva opozanţilor care fac apel la grevă şi la manifestaţii, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o criză economică fără precedent.

Belarusul se confruntă cu cea mai gravă criză de la sosirea la putere a lui Lukaşenko, în urmă cu aproape 17 ani.

Preşedintele belarus este deja foarte criticat, în special în Occident, din cauza reprimării opoziţiei, care s-a intensificat după prezidenţialele din decembrie 2010.

Lukaşenko denunţă în mod regulat un complot occidental împotriva regimului său, subliniind că unii opozanţi s-au refugiat în străinătate.