Poliţia blochează accesul la domiciliul lui Mir Hossein Moussavi - site

Poliţia iraniană a blocat accesul la domiciliul unuia dintre liderii opoziţiei, fostul premier Mir Hossein Moussavi, întrerupându-i, de asemenea, legăturile telefonice, pentru a-l împiedica să participe la o manifestaţie, a anunţat luni site-ul său, Kaleme.com, citat de AFP.

Urmărește
4 afișări

"Toate liniile telefoanelor fixe şi mobile ale lui Moussavi şi ale soţiei acestuia, Zahra Rahnavard, sunt tăiate, de ieri. Din această dimineaţă, accesul către casa sa a fost blocat de maşini de poliţie", a anunţat site-ul.

"Mai multe maşini de poliţie sunt parcate pe stradă şi este imposibil să se circule", adaugă Kaleme.com.

În centrul capitalei se puteau observa forţe ale poliţiei antirevoltă.

De asemenea, un alt lider al opoziţiei, fostul preşedinte al Parlamentului Mehdi Karoubi, este, de fapt, consemnat la domiciliu, de joi.

Cei doi lideri ai opoziţiei au cerut o autorizaţie să organizeze, luni, un miting de susţinere faţă de revoltele din Tunisia şi Egipt, dar puterea a interzis orice manifestaţie, apreciind că este vorba despre o stratagemă pentru a manifesta contra Guvernului.

Ministerul iranian de Interne a interzis, sâmbătă, orice manifestaţie a opoziţiei, calificând-o ca "ilegală".

De asemenea, Procurorul general din Teheran, Abbas Jafari Dolatabadi, a avertizat, duminică, împotriva oricărei manifestaţii a opoziţiei.

"Poliţia şi celelalte organe îşi vor face datoria în următoarele zile", a avertizat el, referindu-se la cererea opoziţiei de a putea manifesta.

El a confirmat operarea unor arestări în rândul opoziţiei, estimate la aproximativ 20 de persoane, în ultimele zile, potrivit site-urilor opoziţiei.

Dar site-urile opoziţiei Kaleme.com, al lui Moussavi, şi Sahamnews.org, al lui Karoubi, au publicat apeluri ale diverselor grupări ale opoziţiei privind organizarea, luni după-amiaza, a unei manifestaţii în capitală.

Comandantul miliţiei islamice iraniene Bassidj, Mohammad Reza Naghdi, a lansat o avertizare "liderilor răscoalei", afirmând că ar fi necesar ca acestea să fie numite "partide ale Satanei".

Membrii miliţiei Bassidj "au dovedit că sunt serioşi (...) şi sunt pregătiţi să îşi dea viaţa" pentru a apăra regimul, a adăugat el.

Puterea iraniană a reprimat sever mişcarea de contestare apărută după realegerea contorversată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, în iunie 2009, cu preţul a zeci de morţi şi mii de arestări, urmate de zeci de condamnări dure.

Miliţia islamică Bassidj, din care fac parte câteva sute de mii de membri activi ataşaţi Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, a jucat un rol de prim plan contra manifestaţilor opoziţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici