Prima pagină » Știri externe » Poliţia din Milano controlează mijloacele de transport în căutare de imigranţi ilegali

Poliţia din Milano controlează mijloacele de transport în căutare de imigranţi ilegali

Poliţia din Milano efectuează controale amănunţite pe mijloacele de transport public în căutare de imigranţi ilegali.
Poliţia din Milano controlează mijloacele de transport în căutare de imigranţi ilegali
30 mai 2008, 00:38, Știri externe

Potrivit călătorilor, martori ai acţiunilor desfăşurate de poliţia locală pe mijloacele de transport public în privinţa cetăţenilor străini găsiţi fără documente, unii dintre aceştia ar fi controlaţi, apoi îmbarcaţi în autobuze cu gratii la geamuri, relatează La Repubblica în ediţia electronică.

"Se anticipează prevederile Guvernului", a declarat Francesco Marsico, director adjunct al Caritas din Italia, potrivit căruia aceste acţiuni ar fi o "dovadă" a prevederilor aflate în prezent în atenţia Guvernului, care a vorbit despre introducerea delictului de "imigraţie ilegală".

"Avem datoria de a oferi siguranţă cetăţenilor", a declarat azi Letizia Moratti, primar al oraşului Milano.

"Numărul mare de controale crează o atmosferă de persecutare", susţine Asociaţia pentru promovare socială Arci.