Poliţia elenă a descoperit lansatorul de rachete folosit în atacul din 2007 împotriva ambasadei SUA

Publicat: 18 06. 2010, 18:06
Actualizat: 08 11. 2012, 21:39

Investigaţiile efectuate de poliţie au atestat faptul că „racheta utilizată împotriva clădirii ambasadei” la 12 ianuarie 2007, „a fost trasă de lansatorul RPG-7, găsit şi capturat” în aprilie într-un apartament din centrul Atenei, a anunţat, într-un comunicat, Ministerul pentru Protecţia Cetăţeanului.

Acest apartament „era utilizat de organizaţia teroristă Lupta Revoluţionară” (EA), care a tras racheta asupra ambasadei, avariind faţada clădirii, a adăugat ministerul.

Şase presupuşi membri ai acestui grup, apropiaţi de mişcarea anarho-autonomă, au fost arestaţi la începutul lunii aprilie la Atena, şi sunt de atunci reţinuţi, în aşteptarea procesului.

Trei dintre ei, printre care şi presupusul lor lider, Nikos Maziotis, în vârstă de 39 de ani, şi soţia sa Evanghelia Rupa, în vârstă de 41 de ani, şi-au revendicat apartenenţa la această grupare, activă din 2003 şi care afişează o retorică de extremă stângă.

Poliţiştii au capturat, din alte ascunzători, şi un pistol mitralieră MP5, două kalaşnikovuri, cinci rachete, trei pistoale, trei grenade, muniţie, diverse materiale explozibile şi mecanisme de incendiere.

Figurând pe liste cu organizaţii teroriste în spaţiul UE şi Statelor Unite, EA a revendicat 15 atentate, printre care şi un atac cu mitralieră în timpul căruia un poliţist a fost rănit grav în ianuarie 2009.