Peste 10.000 de persoane au mărşăluit de-a lungul autostrăzii A12 spre Haga, ignorând avertismentele autorităţilor de a nu bloca principala arteră de trafic spre sediul guvernului olandez.
Poliţia a precizat într-un comunicat că a reţinut 2.400 de protestatari, inclusiv minori. Nu au existat răniţi.
Extinction Rebellion, care a organizat evenimentul, a declarat că va continua să organizeze proteste până când guvernul olandez va înceta să mai folosească fonduri publice pentru a subvenţiona industria petrolului şi a gazelor, relatează
Reuters.
„Mările se ridică şi noi la fel”, a scandat mulţimea, care includea copii şi persoane în vârstă.
Săptămâna trecută, un raport a prezentat în detaliu 37,5 miliarde de euro în subvenţii în Olanda, în special în industria navală, ceea ce a determinat apeluri pentru oprirea rapidă a acestei practici.
Protestatarii – de la Extinction Rebellion, Greenpeace şi alte organizaţii – au spart o barieră a poliţiei şi s-au aşezat pe un drum principal.
Ei au ameninţat că vor rămâne până când subvenţiile vor fi ridicate şi că vor reveni în fiecare zi dacă poliţia îi va îndepărta. „Acest lucru este mult mai mare decât oricare dintre noi. Aceasta priveşte întreaga lume”, a declarat activista Yolanda de Jager.