Poliţia privilegiază pista teroristă în explozia de la metroul din Minsk – presă

Publicat: 12 04. 2011, 08:45
Actualizat: 06 11. 2012, 14:04

Poliţia din Belarus privilegiază pista teroristă după explozia produsă luni seara într-o staţie de metrou din capitala Minsk, soldată cu cel puţin şapte morţi şi aproximativ 100 de răniţi, potrivit unei surse din cadrul poliţiei citate de Interfax, relatează AFP.

„Pista privilegiată de anchetatori este un act terorist”, a declarat această sursă citată de Interfax. „Caracterul rănilor constatate conduce către ipoteza unui act terorist”, a adăugat aceasta.

Explozia, care s-a produs în jurul orei locale 18.00 într-o staţie de metrou din centrul capitalei Minsk, în apropiere de preşedinţie, a provocat moartea a şapte persoane. Alţi 35 de răniţi au fost spitalizaţi şi câteva zeci de persoane primeau îngrijiri la faţa locului, potrivit agenţiei oficiale Belta. Televiziunea belarusă a anunţat acelaşi număr de morţi şi 90 de răniţi.

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a fost informat în legătură cu această explozie şi va organiza cât mai rapid o reuniune de urgenţă, a anunţat un oficial din cadrul administraţiei prezidenţiale, citat de agenţii.