Poliţia rusă a destructurat o reţea de prostituţie din Republica Moldova la Moscova, eliberând şase femei

Publicat: 02 12. 2013, 11:40
Actualizat: 02 12. 2013, 11:41

Şase cetăţene moldovence au fost eliberate, iar un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetăţean moldovean, a fost arestat în urma operaţiunii, potrivit unui comunicat emis de poliţie, relatează RIA Novosti online.

„După ce a sosit în Federaţia rusă, grupul a instalat (femeile) în apartamente sau case din regiunea Moscovei, le-a luat documentele şi, sub ameninţări sau prin bătaie, le-a obligat să se prostitueze”, se arată în comunicat.

Poliţia a precizat că femeile au fost recrutate în Republica Moldova cu promisiunea unor locuri de muncă în cafenele şi baruri ruseşti. Moldovenii nu au nevoie de vize pentru a pătrunde pe teritoriul Rusiei.

Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, aproximativ un sfert din populaţie trăind sub pragul sărăciei, potrivit Băncii Mondiale (BM).