Postul RTS a prezentat imagini cu o coloană de oameni care mergeau pe lângă un drum, cărând obiecte personale.
Era neclar, imediat, dacă grupului i se va permite sau nu să-şi continue drumul către Croaţia şi apoi către alte state membre UE, în contextul înăspririi reglementărilor cu privire la intrarea în ţările de pe „ruta din Balcani”.
Potrivit postului, un tren la bordul căruia se aflau 600 de migranţi a plecat duminică, anterior, către Croaţia.
Ţări europene bogate au încercat să pună capăt afluxului de migranţi, după ce peste un milion de refugiaţi au intrat în 2015 pe teritoriul Uniunii Europene.
De asemenea, Belgradul a afirmat că decizia împiedicării afganilor de a traversa coridorul din Balcani al migranţilor a fost luată de către Austria şi Slovenia.
Ministrul Muncii Aleksandr Vulin a spus că „totată lumea se poate alinia regulilor stabilite de Austria şi Slovenia”. El a adăugat că „statul sârb nu decide cine poate trece pe teritoriul său fără să se consulte cu statele de pe ruta migraţiei”.
El a subliniat că „frontierele (sârbe) sunt deschise. Serbia nu şi-a închis frontierele cu Macedonia sau Bulgaria”.
Ţările situate pe ruta din Balcani au convenit să gestioneze împreună afluxul de migranţi care le traversează teritoriile, în cadrul unor eforturi UE de a soluţiona această criză, cea mai gravă cu care se confruntă Europa de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent.