Xu Qin, fondatorul companiei Zhongjin Capital şi a companiilor subsidiare, a primit miercuri o sentinţă de condamnare de către Curtea Populară Intermediară din Shanghai, iar ceilalţi nouă au primit pedepse de la 5 la 12 ani a informat cotidianul Shanghai Daily.
Imperiul Zhongjin a crescut rapid şi chiar a deschis un birou impunător pe istorica zonă Bund din Shanghai, atrăgându-i pe investitorii cărora le-a promis finanţare pe termen scurt.
Cu toate acestea, imaginea bogăţiilor şi a succesului pe care le-a cultivat s-a prăbuşit la începutul anului 2016. Poliţia a arestat 21 de directori care aveau legături cu Zhongjin, inclusiv Xu, sub suspiciunea de „strângere de fonduri ilicite”.
Shanghai Daily a declarat că Xu şi ceilalţi nouă, care au fost condamnaţi miercuri, nu au reuşit să facă profit „s-au folosit de anunţuri online, promoţii offline şi reclame TV pentru a convinge oamenii că societăţile Zhongjin erau bogate şi reputate”.
„Ei au fabricat produse de finanţare cu randamente pe termen scurt, dar extrem de mari, pentru a atrage investitorii”, a spus acesta. Aceştia au colectat ilegal 40 de miliarde de yuani, iar o mare parte din bani au fost cheltuiţi pentru a cultiva o imagine a bogăţiei şi a reputaţiei.