Politica de securitate cibernetică a NATO este "inadecvată", susţine Robert Gates
NATO se confruntă cu noi ameninţări cibernetice serioase, potrivit secretarului american al Apărării, Robert Gates, iar Alianţa Nord-Atlantică trebuie să investească în programe noi pentru a "remedia aceste slăbiciuni", relatează CNN.

Politica de securitate cibernetică a NATO este "inadecvată", susţine Robert Gates (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Vulnerabilităţile NATO în spaţiul cibernetic sunt binecunoscute, le-a spus Robert Gates miniştrilor Apărării şi celor de Externe, care au participat, luni, la o reuniune de la Bruxelles. El a adăugat că planurile create pentru a răspunde acestor noi ameninţări sunt "inadecvate".
O revizuire a politicilor cibernetice ale NATO ar trebui să reprezinte "o prioritate", a continuat secretarul american, adăugând că Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic trebuie să "identifice ce trebuie să se mai facă pentru a proteja sistemele de informaţie vitale". "Apoi, trebuie să cădem de acord să finanţăm capabilităţile necesare pentru a proteja aceste sisteme", a subliniat el.
Secretarul american al Apărării a făcut aceste declaraţii în cadrul analizei proiectului noului Concept Strategic al NATO, redactat de secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen. Gates a salutat analiza, care subliniază ameninţarea cibernetică la adresa blocului militar. Însă, "limbajul ar putea fi şi mai dur", a apreciat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
Gates a abordat şi o a doua ameninţare emergentă, evidenţiată în cadrul analizei, şi anume cea reprezentată de rachetele balistice. El a lăudat raportul lui Rasmussen pentru că "surprinde foarte bine complexitatea şi nesiguranţa mediului securităţii curente".


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

