Politica din România, marcată de clientelism şi lipsită de diferenţe ideologice - presă

Cele două partide, PSD şi PDL, care au făcut parte, după căderea comunismului, din Frontul Salvării Naţionale, însumează conglomerate de interese regionale, clientelare şi financiare, afirmă Le Temps, adăugând că diferenţele doctrinale sunt neînsemnate şi greu de identificat. "În principiu (şi numai în principiu!), PSD este un partid de stânga, membru al Internaţionalei socialiste. PDL se vrea un partid de dreapta (membru al PPE - Partidul Popular European), dar oricine de la Strabourg îşi aminteşte că era membru al grupului socialist în 2004", comentează jurnalistul.

Numitorul comun al politicienilor din ambele tabere este, în proporţie de 95 la sută, potrivit articolului publicat de cotidianul Le Temps, îmbogăţirea rapidă, atitudine care nu este însă o caracteristică specifică României, ea fiind întâlnită în toată Eurppa de Est şi în Balcani.

Guvernul lui Emil Boc, care a fost învestit la începutul acestei săptămâni, cu două treimi din voturile deputaţilor, reprezintă imaginea tinerei şi imperfectei democraţii pe care urmează să o gestioneze. Ministerul Turismului a fost conferit soţiei unui proprietar al unui lanţ hotelier. Ministerul Mediului a fost încredinţat unei persoane care conduce portul Constanţa şi deţine mai multe afaceri pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării. La Ministerul Transporturilor a fost numită o persoană care a fost ministru şi în urmă cu zece ani şi care a făcut averi cu fonduri pentru drumuri, fără a construi însă nici un kilometru de autostradă, afirmă Delaloye.

În acest context, autorul articolului consideră foarte actuale constatările fostului ambasador elveţian în România în timpul celui de-al doilea război mondial, Rene de Weck: "Această ţară nu a cunoscut decât o politică clientelară. Persoana care vrea să facă o carieră în serviciul statului nu se gândeşte să servească (statul), ci să obţină o profesie lucrativă. Ea nu se ataşează unei idei, ci unei persoane pe care o crede capabilă să îi asigure îmbogăţirea. Când patronul său ajunge la putere, aceasta nu îi cere să salveze ţara, ci să îi facă rost de un loc bun".