Paul Holmes, liderul filialei Partidului Liberal-Democrat din comitatul Cornish (regiunea britanică Anglia), a declarat că familiile britanice sunt forţate să îşi părăsească ţara din cauza „jihadiştilor şi a hoţilor şi violatorilor români”.
„Marea Britanie are nevoie de imigranţi calificaţi. Nu avem nevoie de interlopi şi violatori, nu avem nevoie de cerşetori agresivi şi, categoric, nu avem nevoie de jihadişti”, a spus Paul Holmes, citat de cotidianul Cornish Guardian.
Paul Holmes este iniţiatorul unui grup electoral – „Cornish Liberals Out” – care pledează pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Marea Britanie va organiza în iunie un referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană.
Citeşte şi: Cameron: Ieşirea din UE ar plasa Marea Britanie în poziţia de ţară asociată, obligată să accepte imigranţi
Citeşte şi: Unităţi speciale din Franţa, SUA şi Marea Britanie efectuează operaţiuni secrete în Libia