Poliţist georgian, ucis de explozia unei bombe în apropierea Osetiei de Sud
Un poliţist georgian a fost ucis şi alţi şase au fost răniţi în urma exploziei "a două bombe amplasate pe marginea drumului", în apropierea regiunii separatiste Osetia de Sud, a anunţat duminică Ministerul georgian de Interne, citat de AFP.
Victima a murit în urma primei explozii, produse în timp ce poliţiştii patrulau, la bordul unei maşini, în apropierea satului Dvani, aflat în apropierea liniei de separaţie dintre Osetia de Sud şi restul teritoriului georgian, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Şota Utiaşvili.
Cea de-a doua bombă a explodat în momentul în care la faţa locului au sosit anchetatorii, a adăugat el, precizând că printre răniţi se află şi comandantul poliţiei locale.
"Modul de operare corespunde cu cel observat la atacurile precendente", pentru care autorităţile georgiene îi acuză pe separatiştii proruşi din Osetia de Sud, a afirmat Utiaşvili.
Un atac similar, produs în aceeaşi zonă, s-a soldat cu doi morţi şi trei răniţi în luna noiembrie.
Un purtător de cuvânt al misiunii UE din regiune a anunţat că incidentul va fi anchetat de observatorii europeni care supraveghează respectarea încetării focului în zonă, după războiul din august 2008 dintre Rusia şi Georgia.
De la semnarea armistiţiului, cel puţin 11 poliţişti georgieni au fost ucişi în apropierea Osetiei de Sud şi a Abhaziei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului