Poliţist grec, ucis prin împuşcare în urma unui control de documente
Rănit grav, poliţistul, în vârstă de 37 de ani, a fost transferat la un spital de la Livadia, un oraş situat în apropiere, unde a murit din cauza rănilor, potrivit aceleiaşi surse.
Victima făcea parte dintr-un grup de poliţişti ce efectua controale de documente pe ruta Distomo-Livadia.
Cele cinci persoane de la bordul vehiculului, înarmate cu puşti de tip Kalaşnikov, au tras asupra poliţiştilor, după care au fugit, potrivit primelor estimări ale poliţiei.
Autorităţile nu au exclus să facă parte dintr-un grup de 11 deţinuţi străini evadaţi în martie de la Închisoarea Trikala, situată la o distanţă de aproximativ 300 de kilometri, în nordul Greciei, în urma unui atac armat împotriva gardienilor, dintre care doi au fost răniţi.
La vremea respectivă, cinci deţinuţi au reuşit să introducă puşti de tip Kalaşnikov în închisoare şi au deschis focul asupra gardienilor, în timp ce, la exterior, complicii lor au deschis focul asupra postului de gardă, cu arme automate.