Poliţist inculpat în urma morţii unui bărbat în timpul summitului G20 de la Londra, din 2009

Poliţistul care a lovit mortal un trecător în timpul manifestaţiilor împotriva summitului G20 de la Londra, în 2009, va fi judecat pentru crimă de un tribunal penal din capitala Marii Britanii, la 17 octombrie, a anunţat luni un tribunal londonez, citat de AFP.

Urmărește
8 afișări

Poliţistul, Simon Harwood, a fost lăsat în libertate sub cauţiune.

El este inculpat pentru uciderea lui Ian Tomlinson, de 47 de ani, un vânzător de ziare fără locuinţă, care, la 1 aprilie 2009, se afla, din întâmplare, în mijlocul mulţimii care protesta faţă de summitul G20, în centrul Londrei. Manifestaţia a degenerat, iar forţele de ordine au intervenit.

Poliţistul, din cadrul forţelor antirevoltă, l-a lovit pe Tomlinson cu un baston şi l-a împins, în mod violent, în spate, acesta izbindu-se puternic cu faţa de pământ, potrivit unor imagini video foarte mediatizate. Ian Tomlinson a murit câteva minute mai târziu.

Iniţial, Parchetul a clasat cazul, apreciind că nu are suficiente deovezi, o hotărâre care a provocat indignarea familiei victimei.

La începutul lui mai, o comisie de anchetă a stabilit că poliţistul a utilizat "excesiv şi disproporţionat" forţa, lovindu-l pe Tomlinson, deşi acesta nu reprezenta nicio ameninţare, deschizând calea către o redeschidere a dosarului.

Comisia s-a sprijinit pe o nouă expertiză medicală, care a evidenţiat că vânzătorul de ziare a murit din cauza unei hemoragii interne. Primul medic legist a conchis că era o moarte naturală, în urma problemelor cu inima de care suferea vânzătorul de ziare, din cauza alcoolismului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici