Poliţist inculpat în urma morţii unui bărbat în timpul summitului G20 de la Londra, din 2009

Publicat: 20 06. 2011, 18:26
Actualizat: 20 06. 2012, 05:40

Poliţistul, Simon Harwood, a fost lăsat în libertate sub cauţiune.

El este inculpat pentru uciderea lui Ian Tomlinson, de 47 de ani, un vânzător de ziare fără locuinţă, care, la 1 aprilie 2009, se afla, din întâmplare, în mijlocul mulţimii care protesta faţă de summitul G20, în centrul Londrei. Manifestaţia a degenerat, iar forţele de ordine au intervenit.

Poliţistul, din cadrul forţelor antirevoltă, l-a lovit pe Tomlinson cu un baston şi l-a împins, în mod violent, în spate, acesta izbindu-se puternic cu faţa de pământ, potrivit unor imagini video foarte mediatizate. Ian Tomlinson a murit câteva minute mai târziu.

Iniţial, Parchetul a clasat cazul, apreciind că nu are suficiente deovezi, o hotărâre care a provocat indignarea familiei victimei.

La începutul lui mai, o comisie de anchetă a stabilit că poliţistul a utilizat „excesiv şi disproporţionat” forţa, lovindu-l pe Tomlinson, deşi acesta nu reprezenta nicio ameninţare, deschizând calea către o redeschidere a dosarului.

Comisia s-a sprijinit pe o nouă expertiză medicală, care a evidenţiat că vânzătorul de ziare a murit din cauza unei hemoragii interne. Primul medic legist a conchis că era o moarte naturală, în urma problemelor cu inima de care suferea vânzătorul de ziare, din cauza alcoolismului.