Mugabe a ajuns la scurt timp după ora locală 08.00 (09.00 ora României), la bordul unui avion special al Air Zimbabwe care a venit de la Harare. Potrivit cotidianului guvernamental din Zimbabwe The Herald, el este însoţit de soţia sa Grace şi de membri ai Guvernului.
El a fost întâmpinat de ambasadorul Zimbabwe în Italia, Douglas Hamadziripi, şi de ambasadorul la Vatican, Mary Sibusisiwe Mubi.
Mugabe, în vârstă de 87 de ani, şi apropiaţii lui au interdicţie de călătorie şi averile lor au fost îngheţate, în 2002, de către Uniunea Europeană şi Statele Unite, din cauza încălcării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale de către regimul său.
Statul Vatican nu face parte din UE, dar Mugabe va trebui să tranziteze Roma, capitala italiană. Ministrul italian de Externe a explicat că acest gen de deplasări este posibil graţie derogărilor prevăzute de legislaţia europeană.
Robert Mugabe, de confesiune catolică, a asistat în 2005 la funeraliile Papei şi a fost obiectul unei polemici deoarece prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, i-a strâns mâna.
Mugabe a fost la Roma şi în 2008, la un summit al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimente şi Agricultură (FAO), care îşi are sediul în capitala italiană.
Întrebat despre sosirea şefului statului Zimbabwe la Vatican, purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, a declarat că „Zimbabwe este un stat cu care Sfântul Scaun întreţine relaţii diplomatice”. „Nu este deci nimic de ascuns” în legătură cu prezenţa acestui preşedinte african, care se va alătura altor 15 şefi de stat din întreaga lume, a declarat el.