Polonezii votează în primul tur al alegerilor prezidenţiale
Secţiile de vot s-au deschis în Polonia duminică, la ora 6.00 (7.00, ora României), pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, organizate după moartea preşedintelui Lech Kaczynski într-un accident de avion, la 10 aprilie, în Rusia.

Polonezii votează în primul tur al alegerilor prezidenţiale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Zece candidaţi sunt în cursă pentru primul tur, dar numai doi contează cu adevărat, conform tuturor sondajelor: liberalul Bronislaw Komorowski, în vârstă de 58 de ani, şi conservatorul Jaroslaw Kaczynski, de 61 de ani.
Komorowski, preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului şi şef interimar al statului, aliat apropiat al premierului liberal şi proeuropean Donald Tusk, ar obţine în primul tur între 41,1 şi 51 la sută din voturi.
Lider necontestat al opoziţiei conservatoare şi preşedinte al partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), euroscepticul Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct, este creditat cu 29-35,4 la sută din intenţiile de vot.
Cele aproximativ 26.000 de secţii de vot din această ţară cu peste 38 de milioane de locuitori se vor închide la ora 20.00 (21.00, ora României).
Dacă nici un candidat nu trece duminică pragul de 50 la sută din voturi, un al doilea tur este prevăzut pentru 4 iulie.
Rezultatul sondajelor efectuate la ieşirea de la urne vor fi făcute publice de posturile naţionale de televiziune imediat după închiderea urnelor. Publicarea rezultatelor parţiale este aşteptată înainte de luni dimineaţă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

