Prima pagină » Știri externe » Polonia intenţionează să închidă graniţa cu Belarus până la jumătatea anului 2025

Polonia intenţionează să închidă graniţa cu Belarus până la jumătatea anului 2025

Polonia intenţionează să închidă graniţa cu Belarus până la jumătatea anului 2025

Iniţiativa vine ca urmare a relaţiilor tensionate dintre Polonia şi Belarus, Varşovia acuzând Belarusul că orchestrează fluxurile de migranţi către Polonia pentru a exercita presiuni asupra UE cu privire la sancţiuni, o afirmaţie negată de Minsk.

Potrivit Financial Times, lucrările suplimentare de infrastructură de-a lungul frontierei Poloniei cu Belarusul au început în acest an şi sunt preconizate să fie încheiate până în vara anului 2025.

Ministrul adjunct polonez pentru migraţie, Maciej Duszczyk, a afirmat pentru sursa citată că „odată ce consolidările vor fi finalizate, „securitatea [frontierei] va fi cât se poate de aproape de 100 %”.

În lunile următoare, Varşovia va construi, de asemenea, un nou drum pentru a ajunge la exclava rusă Kaliningrad, care va permite trupelor poloneze să reacţioneze mai rapid la posibile încălcări ale securităţii, a declarat Duszczyk.

Polonia a început să construiască un zid de frontieră la sfârşitul anului 2021, când preşedintele din Belarus, Alexandr Lukaşenko, a facilitat pentru prima dată sosirea a mii de migranţi care să intre în Polonia şi în statele baltice învecinate.