Polonia şi-ar putea liberaliza legislaţia privind posesia de droguri
„Vrem să ne concentrăm pe prevenire şi tratare, nu pe pedeapsă”, a spus ministrul Justiţiei, Krzysztof Kwiatkowski, referindu-se la proiectul de lege.
„Pedepsirea unei persoane pentru posesia unei singure doze este absurdă”, a apreciat Kwiatkowski, adăugând că statul ar trebui să îi ajute pe dependenţi să renunţe la droguri, nu să îi pedepsească.
Liberalizarea legislaţiei poloneze privind drogurile intervine după decizia Cehiei de a aboli penalităţile pentru posesia unei cantităţi mici de droguri.
Proiectul de lege urmează să fie înaintat Parlamentului în aprilie.
Potrivit legislaţiei actuale, posesia de canabis, în orice cantitate, este ilegală şi se pedepseşte cu trei ani de închisoare, în timp ce traficul de droguri este pedepsit cu zece ani de închisoare.