Poluarea din Golful Mexic ar putea afecta plajele din Miami şi arhipelagul Keys
Studiul NOAA afirmă că petrolul deversat în Golful Mexic ar putea fi transportat de curenţii marini până la extremitatea sudică a Floridei, unde se află arhipelagul Keys, dar şi către plajele din Miami.
Probabilitatea de poluare a litoralului din vestul Floridei este estimată la 1 – 20 la sută, în timp ce pentru plajele din Miami şi arhipelagul Keys probabilitatea este de 61 – 80 la sută, conform studiului NOAA, bazat pe o simulare care prevede deversarea a 33.000 de barili de petrol timp de 90 de zile.
După scufundarea platformei Deepwater Horizon, la 22 aprilie, în Golful Mexic au fost deversaţi zilnic între 30.000 şi 60.000 de barili de ţiţei, din puţurile aflate la o adâncime de 1.500 de metri. Petrolul a afectat deja 681 de kilometri de litoral, în Louisiana, Mississippi, Alabama şi Florida.
Cu 80 de milioane de vizitatori pe an, Florida este una dintre destinaţiile favorite pentru americani şi turişti străini care îşi petrec vacanţele în Statele Unite, iar veniturile din turism ale Floridei sunt estimate la 80 de miliarde de dolari anual.