Prima pagină » Știri externe » Merkel încheie campania electorală pentru europarlamentare a CDU făcând apel la dialog cu Moscova

Merkel încheie campania electorală pentru europarlamentare a CDU făcând apel la dialog cu Moscova

Cancelarul german Angela Merkel a încheiat sâmbătă campania electorală pentru alegerile europene a partidului său CDU (conservator) făcând apel la dialog cu Rusia pe tema situaţiei din Ucrainei.
Merkel încheie campania electorală pentru europarlamentare a CDU făcând apel la dialog cu Moscova

În cadrul ultimului miting electoral al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), la Worms (sud-vest), Angela Merkel a vorbit despre construcţia europeană după cel de al Doilea Război Mondial şi angajamentul artizanilor acestui proces de a apăra pacea, potrivit agenţiei germane DPA.

„Sarcina noastră de astăzi constă în continuarea efortului pentru pace, de a vorbi întotdeauna cu Rusia – în special cu privire la Ucraina -, de a întinde întotdeauna mâna, chiar dacă nu vom fi de acord în toate”, a spus cancelarul german.

„Astăzi soluţionăm conflictele altfel, nu cu război, ci cu discuţii paşnice”, a adăugat ea.

Ea a reafirmat opoziţia partidului său faţă de mutualizarea datoriilor din zona euro. „Suntem solidari, ajutăm, dar aşteptăm ca şi cei care au nevoie de ajutor să-şi facă temele pentru acasă”, a declarat ea.

La rândul său, în cadrul unui miting electoral, la Frankfurt (vest), candidatul Partidului Socialist European (PSE) la Preşedinţia Comisiei Europene, germanul Martin Schulz, a avertizat împotriva opozanţilor Uniunii Europene, care, în opinia sa, „propagă noua retorică naţionalistă, antisemitismul, ura şi rasismul” şi ar putea distruge legăturile între state.