Poporul ucrainean a primit Premiul Saharov din partea Parlamentului European
Acordat pentru prima dată în 1988 lui Nelson Mandela şi Anatoli Marchenko, Premiul Saharov pentru Libertatea de Gândire este cel mai mare tribut adus de Uniunea Europeană unor persoane care activează în domeniul drepturilor omului. Oferă recunoaştere indivizilor, grupurilor şi organizaţiilor care au adus o contribuţie remarcabilă la protejarea libertăţii de gândire.
Pe lângă asta, câştigătorii premiului primesc 50.000 euro în cadrul unei şedinţe plenare oficiale la Strasbourg, la sfârşitul fiecărui an.
Nominalizările pot fi făcute de către grupuri politice sau de către grupuri care să fie alcătuite din cel puţin 40 de europarlamentari. . Acestea sunt:
- Poporul ucrainean reprezentat de preşedintele Volodimir Zelenskii (nominalizat de Partidul Popular European)
- Poporul Ucrainei (nominalizat de Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor şi Reînnoim Europa)
- Sônia Guajajara (nominalizată de Verzii – Alianţa Liberă Europeană)
- Preşedintele Zelensky (nominal de Conservatorii şi Reformiştii Europeni)
- Comisia Adevărului din Columbia (nominalizată de Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică)
- Shireen Abu Akleh (nominalizată de Grace O’Sullivan şi alţi 42 de europarlamentari)
- Julian Assange (nominalizat de Sabrina Pignedoli şi alţi 40 de europarlamentari)
EURACTIV transmite că poporul ucrainean a câştigat premiul Saharov al Parlamentului UE.
În anunţul său, preşedintele Parlamentului UE, Roberta Metsola, a lăudat eforturile poporului ucrainean în lupta împotriva Rusiei, declarând că „îşi riscă viaţa pentru Europa. Ştiu că ei nu vor renunţa niciodată, şi nici noi”, a spus ea miercuri, pe 19 octombrie.