Populaţia Chinei va scădea pentru prima dată de la marea foamete de acum 60 de ani

Potrivit celor mai recente cifre ale Biroului Naţional de Statistică al Chinei, populaţia Chinei a crescut de la 1,41212 miliarde la doar 1,41260 miliarde în 2021. Este un record negativ, pentru că e vorba de o creştere de doar 480.000 de persoane, mult sub creşterea anuală de aproximativ opt milioane de persoane obişnuită în urmă cu un deceniu.

Experţii spun că a fost şi o reticenţă în a avea copii în faţa măsurilor stricte anti-Covid, iar asta ar fi putut contribui la încetinirea naşterilor, însă descreşterea a venit de ani de zile.

Rata totală de fertilitate a Chinei (naşteri pe femeie) a fost de 2,6 la sfârşitul anilor 1980, mult peste nivelul de 2,1 necesar pentru a înlocui decesele. Din 1994, aceasta a fost cuprinsă între 1,6 şi 1,7, iar în 2020 a „alunecat” la 1,3 şi doar 1,15 în 2021.

Prin comparaţie, în Australia şi în Statele Unite, rata totală de fertilitate este de 1,6 naşteri pe femeie. În Japonia, care şi ea îmbătrâneşte, aceasta este de 1,3.

Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că China a renunţat la politica unui singur copil în 2016 şi a introdus anul trecut o politică cu trei copii, susţinută de stimulente fiscale şi de altă natură.

Teoriile diferă în ceea ce priveşte motivul pentru care femeile din China sunt reticente în a avea copii, chiar dacă primesc stimulente de la stat. O explicaţie este că populaţia s-a obişnuit cu familiile mici, iar alta ţine de creşterea costului vieţii. Alţii cred că descreşterea numărului de naşteri ar putea avea legătură cu creşterea vârstei de căsătorie, care întârzie naşterile şi atenuează dorinţa de a avea copii.

În plus, China are mai puţine femei la vârsta fertilă decât s-ar putea aştepta. Limitată la a avea un singur copil începând din 1980, multe cupluri au optat pentru un băiat, ridicând raportul de sex la naştere de la 106 băieţi la 100 de fete (raportul în cea mai mare parte a restului lumii) la 120, iar în unele provincii la 130.

Anul trecut, populaţia totală a Chinei a crescut cu doar 0,34 la 1.000 de persoane, un nivel minim de după criză. Conform proiecţiilor pregătite de o echipă de la Academia de Ştiinţe Sociale din Shanghai, aceasta ar urma să scadă în acest an - pentru prima dată după epidemie - cu 0,49 la mie.

Punctul de cotitură a venit cu un deceniu mai devreme decât se aştepta.

Încă din 2019, Academia de Ştiinţe Sociale din China se aştepta ca populaţia să atingă vârful în 2029, la 1,44 miliarde. Raportul din 2019 al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind perspectivele demografice prevedea că vârful va fi atins şi mai târziu, în 2031-32, la 1,46 miliarde. Echipa Academiei de Ştiinţe Sociale din Shanghai preconizează un declin mediu anual de 1,1% după 2021, ceea ce ar duce populaţia Chinei la 587 de milioane în 2100, mai puţin de jumătate din cea actuală. Ipotezele rezonabile care stau la baza acestei previziuni sunt că rata totală de fertilitate a Chinei alunecă de la 1,15 la 1,1 între prezent şi 2030, şi rămâne acolo până în 2100.

Scăderea rapidă va avea un impact profund asupra economiei Chinei.

Populaţia chineză în vârstă de muncă a atins un nivel maxim în 2014 şi se preconizează că se va reduce la mai puţin de o treime din acest nivel maxim până în 2100. Se preconizează că populaţia vârstnică a Chinei (cu vârsta de 65 de ani şi peste) va continua să crească în cea mai mare parte a acestei perioade, depăşind populaţia chineză în vârstă de muncă în jurul anului 2080. Acest lucru ar însemna că, în timp ce în prezent există 100 de persoane în vârstă de muncă disponibile pentru a susţine fiecare 20 de persoane în vârstă, până în 2100, 100 de chinezi în vârstă de muncă vor trebui să susţină 120 de chinezi în vârstă.

Scăderea medie anuală de 1,73% a populaţiei chineze cu vârstă de muncă creează premisele unei creşteri economice mult mai scăzute, cu excepţia cazului în care productivitatea va creşte rapid.

Costurile mai ridicate ale forţei de muncă, determinate de scăderea rapidă a forţei de muncă, vor împinge producţia cu marje reduse şi cu utilizare intensivă a forţei de muncă din China către ţări cu abundenţă de forţă de muncă, precum Vietnam, Bangladesh şi India. Deja, costurile forţei de muncă în China sunt de două ori mai mari decât în Vietnam.

În acelaşi timp, China va trebui să direcţioneze o mai mare parte din resursele sale de producţie către furnizarea de servicii de sănătate, medicale şi de îngrijire a persoanelor în vârstă, pentru a răspunde cerinţelor unei populaţii din ce în ce mai în vârstă.

O simulare realizată de Centrul de studii politice de la Universitatea Victoria din Australia sugerează că, în lipsa unor modificări ale sistemului de pensii din China, plăţile de pensii vor creşte de cinci ori, de la 4% din PIB în 2020 la 20% din PIB în 2100.

Pentru naţiunile exportatoare de resurse, precum Australia, aceste schimbări vor necesita probabil o reorientare a exporturilor către producătorii din afara Chinei. Pentru importatorii de bunuri, inclusiv pentru Statele Unite, sursa de aprovizionare cu bunuri se va muta treptat către centre de producţie noi şi emergente.

În ciuda previziunilor conform cărora acesta va fi „secolul chinezesc”, aceste proiecţii demografice sugerează că influenţa s-ar putea muta în altă parte - inclusiv în India vecină, a cărei populaţie se aşteaptă să depăşească China în decursul acestui deceniu.