- Home
- Externe
- HARKOV, UCRAINA, (11.10.2014, 16:26)
- Valentin Vidu - Mediafax
Poroşenko anunţă că se va întâlni cu Putin la Milano săptămâna viitoare
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a anunţat sâmbătă că plănuieşte să-l întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin, pentru a discuta despre conflictul armat din estul Ucrainei, la un summit prevăzut la Milano săptămâna viitoare, relatează AFP.
Urmărește
206 afișări
Vladimir Putin, Petro Poroşenko (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"La Milano, mă voi întâlni cu preşedintele Federaţiei ruse Vladimir Vladimirovici Putin", a declarat Poroşenko în cursul unei vizite la Harkov, în estul Ucrainei. Kremlinul a evocat deja posibilitatea acestei întâlniri la Summitul ASEM (Dialogul Asia-Europa), la care vor participa reprezentanţi ai Uniunii Europene (UE) şi ai mai multor ţări asiatice, în perioada 16-17 octombrie.
Cancelarul german Angela Merkel, premierii italian Matteo Renzi şi britanic David Cameron, dar şi reprezentanţi de rang înalt ai UE urmează să participe, de asemenea, la această întâlnire, a adăugat preşedintele ucrainean.
"Nu mă aştept la negocieri uşoare", dar "sunt optimist", a subliniat Poroşenko.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
"Problema principală este pacea" în estul Ucrainei, unde peste 3.600 de persoane au fost ucise, potrivit ONU, de la începutul rebeliunii proruse, în urmă cu şase luni, a declarat preşedintele.
"Este dificil să evaluezi rolul Rusiei în acest proces", a declarat el.
Întâlnirea de la Milano aminteşte de cea de la 6 iunie, când liderii francez, german, rus şi ucrainean au discutat despre conflictul din Ucraina la marcarea a 70 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia.
De atunci, Putin şi Poroşenko s-au mai întâlnit la sfârşitul lui august, în privat, timp de peste două ore, la summitul regional de la Minsk, în Belarus.
Kievul şi Occidentul acuză Rusia că furnizează armament greu separatiştilor şi că a trimis trupe din armată rusă să-i susţină pe rebeli în estul Ucrainei, acuzaţii pe care Moscova le dezminte.
Poroşenko a mai declarat că speră la "progrese considerabile" în spinosul dosar ruso-ucrainean al gazelor naturale, care îngrijorează Europa.
"Suntem foarte aproape de o soluţionare a diferendului în domeniul gazelor. Sper că vor fi făcute progrese considerabile", a subliniat el.
Kievul şi Moscova sunt angajate într-o dispută dură, după ce Gazprom a crescut preţul gazelor naturale ruseşti la un nivel fără echivalent în Europa, în urma instalării prooccidentalilor la putere în Ucraina, şi după ce a oprit definitiv livrările către această ţară, începând din iunie.
Noi negocieri asupra acestui subiect sunt prevăzute pe 21 octombrie, la Berlin, între Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Incendiile din Los Angeles fac prăpăd. Ioan Alex povestește despre focurile devastatoare de la fața locului
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Senzori pentru albine și ciuperci ca materiale de construcție: Care sunt inovațiile care vor remodela viața în 2025
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe