- Home
- Externe
- BERLIN, (06.06.2014, 06:37)
- Anna Primac
Poroşenko: Ceremoniile marcând Debarcarea în Normandia vor fi o demonstraţie a unităţii europene
Noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a apreciat, joi seara, la Berlin, că ceremoniile de sărbătorire a Debarcării din Normandia vor reprezenta o demonstraţie a unităţii europene.
Urmărește
326 afișări
Petro Poroşenko (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
"Mâine (vineri), în Normandia, vom sărbători împreună 70 de ani (de la Debarcarea aliaţilor), iar Europa va demonstra unitatea şi susţinerea sa faţă de Ucraina", a declarat Poroşenko, într-o conferinţă de presă, înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Angela Merkel.
Preşedintele ucraiean, care urmează să depună jurământul sâmbătă, a salutat poziţia de solidaritate faţă de Ucraina, exprimată de "Europa şi întreaga lume" la Varşovia, miercuri, unde Poroşenko a efectuat prima sa vizită oficială.
El a afirmat, de asemenea, că după intrarea sa în funcţie "vor apărea noi posibilităţi pentru un program de pacificare în estul Ucrainei", unde au loc confruntări cu separatişti proruşi.
"Poziţia Rusiei se manifestă, în prezent, într-un mod dăunător pentru ambele părţi. Aparent, acest lucru a devenit clar pentru Moscova", a afirmat el.
La rândul său, Merkel a apreciat că Ucraina "încă se află într-o situaţie dificilă" şi a dat asigurări că Germania "va fi utilă (...) atât prin sfaturi, cât şi prin fapte, Când Ucraina ne va cere acest lucru".
Însă ea a subliniat că problema integrităţii teritoriale a Ucrainei şi redresarea economiei sale necesită "totuşi susţinerea Rusiei".
Merkel se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin vineri dimineaţa, în Normandia, înainte de festivităţile marcând Debarcarea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe