Portugalia cere permisiunea Comisiei Europene pentru majorarea cheltuielilor militare

Publicat: 23 04. 2025, 18:19
Actualizat: 23 04. 2025, 18:20
May 19, 2023, Brussels, France, Belgium: Brussels, Belgium Mai 19, 2023 - European flags fly at the entrance of the European Commission headquarters. The European Commission has revised the growth outlook upwards to 1% in 2023 in the EU, compared to 0.8% in the last winter forecast. Inflation is expected to persist. ..SIEGE DE LA COMMISSION EUROPEENNE, DRAPEAUX EUROPEENS, ILLUSTRATION, INSTITUTIONS EUROPEENNES, GENERIQUE, QUARTIER EUROPEEN BRUXELLES, COMMISSAIRE EUROPEEN, ETATS MEMBRES, BATIMENT, UE, UNION EUROPEENNE, POLITIQUE, DIPLOMATIE, RELATIONS DIPLOMATIQUES, BATIMENT BERLAYMONT, BUREAUX, (Credit Image: © Vincent Isore/IP3 via ZUMA Press)

Portugalia a cheltuit anul trecut pentru apărare 1,55 % din PIB, încă mult sub obiectivul oficial al NATO de 2 %, dar oficialii portughezi au promis să crească cheltuielilor în următorii ani pentru a sprijini producția și achiziția de echipamente și tehnologii militare în Europa, anunță Reuters.

Clauza de ieșire fiscală este o măsură specială inclusă în regulile bugetare ale Uniunii Europene, care permite statelor membre să depășească temporar limitele impuse pentru deficitul bugetar (3%) și datoria publică (60%). Situațiile sunt excepționale și au în vedere o criză economică, o pandemie, un conflict armat sau nevoia urgentă de cheltuieli pentru apărare.

Deși NATO recomandă ca două procente din PIB să fie alocate apărării, țările europene se află sub o presiune din ce în ce mai mare din partea președintelui american Donald Trump, care este reticent în a continua să finanțeze Kievul în războiul din Ucraina și îndeamnă aliații NATO să-și crească cheltuielile militare până la 5% din PIB.

Comisia Europeană va permite statelor membre să crească cheltuielile pentru apărare cu 1,5 % din PIB în fiecare an, timp de patru ani, fără măsurile disciplinare care li se aplică de obicei statelor atunci când deficitul guvernamental depășește 3% din PIB. Măsura face parte din planurile Comisiei de a mobiliza aproape 800 de miliarde de euro pentru a întări industria de apărare a Europei și pentru a crește capabilitățile sale militare.

Veniturile statului portughez sunt net mai mari decât cheltuielile

Guvernul de centru-dreapta al Portugaliei, care se află în interimat până la alegerile din mai, a consultat principalul partid de opoziție, Partidul Socialist, înainte să ia decizia de a activa clauza, au comunicat reprezentanții Ministerului de Finanțe.

Spre deosebire de majoritatea țărilor din zona euro, Portugalia a înregistrat excedente bugetare timp de mai mulți ani, ceea ce ar putea explica disponibilitatea sa de a testa clauza de ieșire fără să riște o explozie majoră a deficitului.

După excedentul de 0,7 %, înregistrat în 2024, guvernul portughez a prognozat pentru acest an o creștere a veniturilor față de cheltuieli de 0,3% din PIB.

Spania se gândește la clauza de ieșire fiscală pentru înarmare, Italia o respinge

Vecinul său, Spania, care a avut anul trecut cele mai mici cheltuieli de apărare dintre cele 32 de state membre NATO, ca pondere în PIB (doar 1,3 %), a lansat marți un plan de 10,5 miliarde de euro pentru a atinge obiectivul de 2 % în acest an. Oficialii spanioli încă evaluează dacă vor activa sau nu clauza de ieșire fiscală.

Italia a comunicat în mod clar că nu va solicita flexibilitate bugetară pentru cheltuielile militare.