Un atac cu drone a avariat în cursul nopţii o parte din infrastructura portului ucrainean Odesa de la Marea Neagră, au anunţat luni reprezentanţii armatei ucrainene. În urma loviturilor un inciendiu a izbucnit în port, potrivit Reuters.
„Un incendiu a afectat infrastructura portuară din Odesa ca urmare a loviturii. Acesta a fost stins rapid. Informaţiile privind amploarea pagubelor sunt în curs de actualizare”, a explicat comandamentul militar din sudul ţării pe Facebook.
În timpul atacului au fost folosite drone Shahed de fabricaţie iraniană. Armata nu a spus dacă pagubele din port ar putea duce la sistarea exporturilor de cereale. Ucraina poate exporta cereale şi alte produse alimentare doar prin porturile din regiunea Odesa, în cadrul unui acord internaţional intermediat de ONU şi Turcia.