Cele peste 30.000 de familii din Beijing care cresc peste un milion de porumbei au fost informate de autorităţi că zborul păsărilor lor este interzis până la 2 octombrie, a doua zi după festivităţi, în caz contrar riscând să fie amendate sau să fie „remise brigăzilor care se ocupă de ordinea publică„, o unitate a poliţiei, relatează cotidianul.
Singurii porumbei care vor participa la sărbătoare vor fi cei 60.000 care vor fi eliberaţi în timpul festivităţilor de la 1 octombrie.
Prima paradă militară din ultimii zece ani, un marş la care vor participa cel puţin 100.000 de persoane şi un foc de artificii gigantic vor fi punctele forte ale festivităţilor pentru cea de-a 60-a aniversare a proclamării de către Mao Zedong a Republicii Populare China, în piaţa Tiananmen, din centrul Beijingului.