Minerii vor fi aduşi la suprafaţă „în a doua jumătate a lui octombrie”, a declarat ministrul în faţa minei San Jose din nordul statului Chile.
„Este un element pozitiv care înseamnă că unele lucruri avansează mai rapid decât era prevăzut”, a precizat el.
Inginerii şi autorităţile au susţinut în ultimele săptămâni termenul de „primele zile ale lui noiembrie” pentru aducerea la suprafaţă a celor 33 de mineri – 32 de chilieni şi un bolivian – blocaţi într-o galerie la 700 de metri sub pământ, după accidentul produs la 5 august.
Minerii vor fi aduşi la suprafaţă unul câte unul, într-o nacelă metalică, printr-unul dintre cele trei puţuri de evacuare forate în prezent.