Povestea de succes a României poate fi aplicată politicii externe a SUA în Afganistan şi Irak

Înaintea războiului din Irak, adjunctul secretarului american al Apărării la momentul respectiv, Paul Wolfowitz, a făcut o analogie cu răsturnarea dictaturii ceauşiste din România. El a recunoscut că Statele Unite nu au invadat România, iar liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, s-a abţinut de la orice intervenţie militară, românii având posibilitatea să se elibereze singuri.

Dar el, ca mulţi alţi americani, era atras de exemplul unei ţări în care un dictator ce părea atotputernic a fost înlăturat şi ţara nu s-a destrămat, ci a devenit o democraţie, o poveste economică de succes şi membru al Uniunii Europene şi al NATO. Acum, la 20 de ani după 22 decembrie 1989, merită reflectat la lecţiile remarcabilei poveşti de succes a României, care pot fi aplicate politicii externe a SUA în Irak, Afganistan şi alte regiuni, apreciază Jim Rosapepe şi Sheilah Kast.

În primul rând America trebuie să fie puternică, atât din punct de vedere militar, cât şi economic şi moral, pentru că nimeni nu doreşte să se asocieze cu o ţară incapabilă să îşi apere cetăţenii şi să le ofere un trai decent. Astfel, în 1989, românii considerau SUA şi Europa de Vest modele ale puterii militare, prosperităţii economice şi standardelor de moralitate, nu perfecte, dar preferabile celor din lumea sovietică.

În al doilea rând, de regulă naţionalismul învinge ideologiile şi, în timp ce în America problema Războiului Rece s-a pus la modul "Lumea Liberă versus comunism", în România a fost "Rusia (Uniunea Sovietică) versus noi (România)". Ca şi în Vietnam, americanii - al căror mit naţional îşi are rădăcina în ideologie (demcraţie şi libertate) şi nu în naţionalism - subestimează puterea sentimentului naţionalist în motivarea popoarelor.

În al treilea rând, construirea unei naţiuni şi promovarea democraţiei nu reprezintă unul şi acelaşi lucru, iar din acest punct de vedere, spre deosebire de Afganistan, Guvernul post-comunist al României a avut mai mult decât suficiente capacităţi de a administra întreaga ţară. De asemena, spre deosebire de Irak, România s-a concentrat pe construirea democraţiei şi nu a unui guvern naţional.

Adevărata provocare a celor care vor să se inspire din povestea de succes a revoluţiilor din 1989 din România şi foştii sateliţi sovietici constă în faptul că aceste ţări preţuiesc democraţia, dar mai ales în aceea că Statele Unite şi Europa de Vest le-au oferit ceva important şi permanent, anume aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Astfel, spre deosebire de irakieni şi afgani, românii nu şi-au dorit plecarea americanilor din ţară, ci doresc acest parteneriat, pentru totdeauna, conchid autorii articolului.