Povestea de succes a României poate fi aplicată politicii externe a SUA în Afganistan şi Irak
La 20 de ani de la îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu, lecţiile poveştii de succes a României pot fi aplicate politicii externe a SUA în Irak şi Afganistan, consideră fostul ambasador american la Bucureşti Jim Rosapepe şi soţia sa, într-un articol publicat de Washington Times în ediţia online.

Povestea de succes a României poate fi aplicată politicii externe a SUA în Afganistan şi Irak (Imagine: Emanuel Parvu/Mediafax Foto)
Înaintea războiului din Irak, adjunctul secretarului american al Apărării la momentul respectiv, Paul Wolfowitz, a făcut o analogie cu răsturnarea dictaturii ceauşiste din România. El a recunoscut că Statele Unite nu au invadat România, iar liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, s-a abţinut de la orice intervenţie militară, românii având posibilitatea să se elibereze singuri.
Dar el, ca mulţi alţi americani, era atras de exemplul unei ţări în care un dictator ce părea atotputernic a fost înlăturat şi ţara nu s-a destrămat, ci a devenit o democraţie, o poveste economică de succes şi membru al Uniunii Europene şi al NATO. Acum, la 20 de ani după 22 decembrie 1989, merită reflectat la lecţiile remarcabilei poveşti de succes a României, care pot fi aplicate politicii externe a SUA în Irak, Afganistan şi alte regiuni, apreciază Jim Rosapepe şi Sheilah Kast.
În primul rând America trebuie să fie puternică, atât din punct de vedere militar, cât şi economic şi moral, pentru că nimeni nu doreşte să se asocieze cu o ţară incapabilă să îşi apere cetăţenii şi să le ofere un trai decent. Astfel, în 1989, românii considerau SUA şi Europa de Vest modele ale puterii militare, prosperităţii economice şi standardelor de moralitate, nu perfecte, dar preferabile celor din lumea sovietică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
În al doilea rând, de regulă naţionalismul învinge ideologiile şi, în timp ce în America problema Războiului Rece s-a pus la modul "Lumea Liberă versus comunism", în România a fost "Rusia (Uniunea Sovietică) versus noi (România)". Ca şi în Vietnam, americanii - al căror mit naţional îşi are rădăcina în ideologie (demcraţie şi libertate) şi nu în naţionalism - subestimează puterea sentimentului naţionalist în motivarea popoarelor.
În al treilea rând, construirea unei naţiuni şi promovarea democraţiei nu reprezintă unul şi acelaşi lucru, iar din acest punct de vedere, spre deosebire de Afganistan, Guvernul post-comunist al României a avut mai mult decât suficiente capacităţi de a administra întreaga ţară. De asemena, spre deosebire de Irak, România s-a concentrat pe construirea democraţiei şi nu a unui guvern naţional.
Adevărata provocare a celor care vor să se inspire din povestea de succes a revoluţiilor din 1989 din România şi foştii sateliţi sovietici constă în faptul că aceste ţări preţuiesc democraţia, dar mai ales în aceea că Statele Unite şi Europa de Vest le-au oferit ceva important şi permanent, anume aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Astfel, spre deosebire de irakieni şi afgani, românii nu şi-au dorit plecarea americanilor din ţară, ci doresc acest parteneriat, pentru totdeauna, conchid autorii articolului.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului