Povestea incredibilă a lui Frank Bourassa, bărbatul care a tipărit 272 milioane dolari! De ce a scăpat doar cu amendă

Îl cheamă Frank Bourassa şi a tipărit 272 milioane de dolari SUA. Evident, falşi.

E un bărbat de vreo patruzeci şi ceva de ani, cam corpolent, născut şi crescut în zona Quebec din Canada. De mic, a crescut printre ”băieţii de cartier” dar nu s-a remarcat prin nimic spectaculos.

Şi-a câştigat existenţa din diverse combinaţii, cu precădere legate de contrabandă, zona fiind foarte ”ofertantă”. Port, oraş mare, 8,8milioane de locuitori, ”piaţă” pe măsură

De mic însă, a avut un ”fix”. Cum să facă bani, fără să se omoare cu munca şi să nu se mai expună tuturor riscurilor generate de implicarea în contrabandă. Bătaie mare de cap, tovarăşi mulţi, bani cam puţini.

Trebuia altceva. Pentru că ţinta sa era cum să facă bani, i-a venit ideea să-i facă, la propriu. Şi-a fixat interesul pe dolarul american, USD.

Ani de zile, s-a documentat extrem de temeinic cu privire la modul în care se fac banii, din ce fel de hârtie, ce fel de cerneluri, compoziţie chimică, elemente de siguranţă etc.

Calitatea principală a lui Frank este incontestabil, tenacitatea şi capacitatea extraordinară de a culege informaţii cu o răbdare şi abilitate ieşite din comun. A schimbat mii de mailuri cu furnizori de toate felurile, pregătindu-şi marea lovitură.

Totul, tot procesul de documentare, l-a făcut singur. Devenise un as în materie.

Mai mult, se simţea ”safe”, nimeni nu avea nici o idee despre ceea ce intenţiona. Asta, îi dădea un sentiment foarte bun, de încredere.

La început, culegerea datelor şi informaţiilor, fusese ca o joacă, aşa ca o introducere în ceea ce reprezenta doar un vis. Pe măsura acumulării de cunoştinţe, treaba începea să prindă contur real, iar credinţa că poate s-o facă devenea tot mai consistentă.

Primul moment cu adevărat greu, cel care marca până la urmă, începutul unui drum fără întoarcere, a fost procurarea hârtiei. O găsise la un producător din Europa, după multe alte căutări şi tatonări. Mii de ore i-au trebuit, dar reuşise.

Pare incredibil, dar producătorul ăsta nu a fost deloc interesat de motivul comenzii pentru asemenea hârtie.

Al doilea moment extrem de greu, a fost sosirea comenzii, a mărfii, a hârtiei în sine. Omul nostru a imaginat toate scenariile posibile prin care poliţia l-ar fi putut viza ca să-l prindă în flagrant. A supravegheat docurile câteva zile şi nopţi, a schimbat câteva maşini cu care s-a mişcat, a schimbat până la urmă şi paleţii pe care se afla marfa, pentru a evita supriza unor microfoane ascunse.

De altfel, preocuparea principală la care n-a renunţat niciodată, a fost să nu fie înregistrat vorbind despre ceea ce făcea. Coduri peste coduri, cartele peste cartele, nimic nu era prea mult pentru a nu fi interceptat.

Omul mărturisea că atunci când s-a văzut cu hârtia ”în braţe” a realizat că gata, nimic nu-i mai stă în cale şi într-adevăr, aşa a fost.

A urmat o altă perioadă dificilă, plasarea banilor. Aici, lucruile stau prost pentru că asta presupune să te întâlneşti cu oameni, să le vinzi ”marfa”, întâlniri, discuţii, locuri mai mult sau mai puţin publice, momentele alea terifiante când măcar pentru un moment, ai ”mortu” la tine. Ce mai, nasol… Apropos, preţul era de 30 dolari la suta de dolari falşi.

 De aici, i s-a şi tras. A intrat în plasa de informatori a poliţiei, a urmat un ofiţer sub acoperire şi totul s-a terminat. Începea coşmarul extrădării în State, Ancheta Secret Service, condamnarea la mulţi, mulţi ani de puşcărie într-o ţară unde nu cunoştea pe nimeni. Gata, se terminase totul pentru el.

Dar, nu ! Avocatul său, cel despre care afirmă că e cel mai deştept om din lume, a observant că omul nostrum nu fusese niciodată surprins efectiv, cu banii falşi  asupra sa. Exista o filmare cu ocazia unei livrări, dar Frank  a avut prezenţa de spirit să se retragă într-un loc ascuns, unde nu a putut fi filmat în momentul ”acela”.

Asta, a atras anularea tuturor actelor procedural, ceea ce a rămas fiind şase săptămâni închisoare şi o amendă de 1.350 dolari, pentru că în maşină s-au găsit nişte urme de droguri. Ele puteau să fi fost scăpate involuntar de cei care se mai urcaseră în maşina lui, până la urmă.  

A negociat predarea ”stocului” de vreo 200 milioane, dar 40 de milioane USD, n-au fost găsiţi niciodată şi… e bine aşa….

Există un Dumnezeu al hoţilor ? Poate…