COMENTARIU Lelia Munteanu | Papa în Irak: mai bine prea târziu decât niciodată

Înfruntând riscurile de securitate şi molima, Papa Francisc a decolat spre Irak, într-un pelerinaj al pocăinţei, păcii şi speranţei, cum însuşi l-a definit – prima vizită a unui Suveran Pontif în Irak, după încercarea nereuşită a lui Ioan Paul al II-lea din 1999.

Irakul, parte a vechii Mesopotamii e „leagănul civilizaţiei”, iar cetatea Ur, pe ale cărui urme Suveranul Pontif va călca mâine, e locul natal al patriarhului Abraham, părintele iudeilor, creştinilor şi musulmanilor.

Pelerinajul – Bagdad, Najaf, Nasrah, Erbil, Mosul şi Qaraqosh – nu e doar o mângâiere pentru creştinii martiri din tot Orientul Mijlociu (unii morţi, alţii fugari), ci şi o ilustrare vie a celei mai recente encliclice a Suveranului Pontif – „Fratelli tutti” (Fraţi cu toţii).

Statisticile sunt reci, ca tăişul sabiei: din 2003, anul invaziei americane, în Irak, au mai rămas până la trei sute de mii de creştini, dintr-un milion şase sute de mii câţi fuseseră, iar cincizeci şi opt de biserici au fost făcute una cu pământul. Zeci de clerici au fost asasinaţi în faţa altarelor.  

Bucuros de vizita Papei, părintele Karam Shamasha de la biserica caldeeană a Sfântului Gheorghe din Tel Skuf (30 de kilometri nord de Mosul) a declarat  presei zilele trecute: „Creştinii irakieni au fost victimele tăcute ale războiului. S-au simţit părăsiţi. Cu puţine excepţii, ţările europene nu le-au acordat azil, n-au fost recunoscuţi ca refugiaţi. Aceasta e una dintre rănile cele mai mari”.