- Home
- Externe
-
WASHINGTON, (21.01.2015, 10:00)
- Iuliana Enache
Premieră pentru Casa Albă: Discursul despre Starea Naţiunii, pus la dispoziţia publicului în avans
Casa Albă a întrerupt tradiţia şi a făcut public discursul despre Starea Naţiunii al preşedintelui Barack Obama cu câteva minute înainte ca acesta să îl susţină, marţi seara, în faţa Congresului, pentru a "obţine o audienţă sporită".

Premieră pentru Casa Albă: Discursul despre Starea Naţiunii, pus la dispoziţia publicului în avans (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Există un ritual în seara discursului privind Starea Naţiunii la Washington", a explicat Casa Albă într-un preambul la discursul prezidenţial. "În acest an vom face o schimbare".
Anterior, o copie sub embargo a discursului era remisă presei cu puţin timp înainte de susţinerea lui, pentru a le permite jurnaliştilor să îl citească şi să înceapă pregătirea ştirilor dar fără a putea difuza ceva înaintea unei anumite ore.
Dar "jurnaliştii începeau imediat să îl trimită peste tot, oamenilor de la Capitol hill pentru a avea reacţii, după care aceste persoane îl trimiteau prietenilor şi până la urmă toată lumea de la Washington îl putea citi, dar publicul rămânea în necunoştinţă de cauză", a continuat Casa Albă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
În acest an, pentru "prima dată", textul a fost pus la dispoziţie pe platforma de publicare Medium şi pe site-ul de Internet al Casei Albe în întregime, pentru "cetăţenii din toată ţara", în acelaşi timp cu trimiterea lui către presă.
Americanii au putut urmări discursul în direct, au putut vedea grafice cu privire la punctele importante, au putut să trimită mesaje pe Twitter cu frazele lor favorite şi să lase comentarii.
"Prin punerea textului la dispoziţia publicului înainte, Casa Albă îşi continuă eforturile pentru a atinge o audienţă extinsă şi pentru a le oferi oamenilor tot felul de modalităţi pentru a aborda discursul", a subliniat preşedinţia americană.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe