Premierul australian prezintă un proiect de impozit pentru finanţarea reconstrucţiei după inundaţii
Premierul australian, Julia Gillard, a prezentat joi un proiect controversat de impozit excepţional pentru finanţarea lucrărilor de remediere a pagubelor provocate de inundaţiile istorice soldate cu 35 de morţi şi distrugerea a mii de locuinţe, relatează AFP.
Acest impozit, care se va aplica veniturilor medii şi mari, va trebui să permită colectarea a aproximativ 1,8 miliarde de dolari australieni (1,3 miliarde de euro) din cele 5,6 miliarde necesare reconstrucţiei, după inundaţiile devastatoare din mare parte a statului Queensland.
Străzile, căile ferate şi numeroase poduri au fost luate de ape, care au paralizat şi activitatea minieră din acest stat. Această catastrofă ar urma să provoace o contracţie de 0,5 la sută din creşterea economică în exerciţiul fiscal în curs.
Gillard, a cărei majoritate în Parlament este fragilă, ar putea avea dificultăţi în a obţine adoptarea acestui proiect. Opoziţia conservatoare preferă tăieri bugetare, în special în ceea ce priveşte ajutorul extern, în timp ce parlamentarii independenţi au emis unele rezerve.
Premierul a declarat în faţa Parlamentului că acest şantier de reconstrucţie va fi cel mai mare din ţară, pe timp de pace, şi că acest impozit reprezintă un "gest de bunăvoinţă" faţă de victime.
"Înţeleg că australienii sunt sub presiune din cauza creşterii costurilor de trai. Totuşi, credem că este corect, într-un moment în care naţiune se confruntă cu un dezastru de amploarea celui pe care l-am suferit, să le cerem australienilor să contribuie", a declarat ea.
"Ne confruntăm cu un dezastru naţional, este o provocare naţională şi este, de asemenea, o responsabilitate naţională", a declarat liderul laburist.
Victimele inundaţiilor şi ale puternicului ciclon care a traversat nord-estul ţării săptămâna trecută nu sunt vizate de acest impozit, care ar trebui să intre în vigoare în timpul exerciţiului fiscal 2011-2012.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

