Premierul bulgar anunţă că salariile miniştrilor şi parlamentarilor vor fi îngheţate
Salariile principalilor politicieni din Bulgaria vor fi îngheţate la nivelul de la sfârşitul lui 2009, a declarat premierul Boiko Borisov.

Premierul bulgar anunţă că salariile miniştrilor şi parlamentarilor vor fi îngheţate (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Această măsură va fi implementată în pofida deciziei Cabinetului de a mări salariul minim lunar în Bulgaria, începând din mai 2012, de la 270 de leva (138 de euro) la 290 de leva (148 de euro).
"Aceasta este situaţia la nivel global, aceasta este situaţia în Bulgaria", a precizat premierul Borisov, citat de cotidianul Monitor, informează site-ul Novinite.com.
Conform Codului Parlamentar, salariul membrilor Parlamentului este echivalentul a trei salarii medii. În trimestrul al treilea al anului 2011, salariul mediu lunar în Bulgaria este de 753 de leva (peste 380 de euro). Dacă acesta se menţine la începutul lui 2012, înseamnă că parlamentarii, ale căror salarii variază între 2.196 şi 2.259 de leva, vor pierde 63 de leva în fiecare lună (circa 32 de euro).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
La rândul lor, miniştrii vor pierde 82 de leva (aproximativ 41 de euro) lunar, salariile lor fiind de 2.855 de leva (circa 1.450 de euro).
Borisov are un salariu lunar de 1.500 de euro, despre care spune că este cu mult mai mic decât cele ale omologilor săi europeni.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului