Premierul chinez neagă o posibilă analogie între situaţia din China şi "turbulenţele" din Africa
Nu există "nicio analogie" între situaţia din China şi cea din ţările Africii sau Orientului Mijlociu, afectate de revolte populare, a declarat, luni, premierul Wen Jiabao, adăugând însă că Beijingul se confruntă cu o provocare "uriaşă" pe plan intern, transmite AFP.
"Am urmărit cu atenţie turbulenţele din anumite ţări din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu", dar "nu există nicio analogie între China şi aceste ţări", a afirmat premierul chinez, la o conferinţă de presă.
"Ne confruntăm cu sarcini uriaşe şi cu o situaţie complexă pe plan interior şi internaţional", a spus Wen.
"Trebuie să depunem eforturi foarte mari dacă vrem să ne vedem munca încoronată de succes pe toate fronturile şi să ne atingem obiectivele fixate", a adăugat el, referindu-se în special la o creştere economică mai echilibrată şi la combaterea inflaţiei.
Şeful Guvernului a făcut aceste declaraţii după sfârşitul sesiunii anuale a Parlamentului chinez (ANP), în condiţiile în care pe Internet au circulat apeluri la organizarea unor manifestaţii în aproximativ zece oraşe din China, în spiritul "revoluţiei iasomiei" care a dus la căderea regimului Ben Ali în Tunisia.
Chiar dacă nicio manifestaţie nu a avut loc în urma acestor apeluri, poliţia a fost mobilizată masiv, ca o dovadă a nervozităţii regimului comunist faţă de riscurile unor revolte politice.
La 5 martie, în deschiderea adunării plenare a Parlamentului chinez, premierul a recunoscut existenţa unei nemulţumiri populare în China legate de inflaţie şi a unor riscuri de instabilitate pe care aceasta le presupune.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:19
Bărbaţi prinşi când vindeau în Arad 5.500 de comprimate de ecstasy cu 27.500 de euro
-
astăzi, 09:13