Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Prim-ministrul danez, Mette Frederiksen, spune că a cerut să vorbească cu Donald Trump, în contextul remarcilor făcute de preşedintele ales al SUA cu privire la preluarea controlului asupra Groenlandei, scrie Politico.

Urmărește
444 afișări
Imaginea articolului Premierul danez spune că  l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până după inaugurarea lui Trump din 20 ianuarie.

Trump nu a răspuns încă la invitaţie, potrivit premierului danez.

Comentariile lui Frederiksen vin la doar două zile după ce viitorul preşedinte american a refuzat să excludă utilizarea forţei militare sau economice pentru a obţine controlul asupra Groenlandei.

Marţi, premierul danez a răspuns ferm remarcilor lui Trump cu privire la preluarea controlului asupra insulei, declarând: „Groenlanda aparţine groenlandezilor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici