Premierul desemnat al provinciei Kosovo a prezentat componenţa Guvernului
Premierul desemnat al provinciei Kosovo, Hashim Thaci, a prezentat marţi seară, în faţa presei, lista membrilor Guvernului său, care trebuie aprobată de Parlament, în cadrul unei reuniuni prevăzute pentru miercuri.

Premierul desemnat al provinciei Kosovo a prezentat componenţa Guvernului
Thaci nu a anunţat ora exactă a reuniunii Parlamentului provinciei, precizând că discuţii în acest sens, în special cu reprezentanţi ai comunităţii internaţionale din Kosovo, vor avea loc miercuri dimineaţă, din cauza "dificultăţilor legate de procedură".
Guvernul lui Thaci, menit să ducă provincia Kosovo spre o independenţă care pare inevitabilă, provine dintr-un acord de coaliţie semnat luni între cele două partide principale din Kosovo.
Acordul a fost semnat de Thaci pentru Partidul Democrat din Kosovo (PDK), ce dispune de 37 dintre cei 120 de deputaţi din Parlament, şi Fatmir Sejdiu, preşedintele provinciei, pentru Liga Democratică din Kosovo (LDK), cu 25 de deputaţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Noi (Guvernul) avem în comun ataşamentul nu numai pentru independenţa Kosovo, ci şi o abordare comună a tuturor provocărilor cu care se confruntă Kosovo", a declarat Thaci.
Guvernul propus de Thaci este format din 15 miniştri, şapte din PDK şi cinci din LDK, precum şi doi vicepremieri.
Trei ministere sunt rezervate reprezentanţilor minorităţilor din Kosovo, dintre care două sârbilor.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului